Cum mi-am petrecut vacanţa de vară

Deşi mulţi ani mi-a fost suficient satul copilăriei pentru a-mi petrece mare parte din vacanţă/concediu, de curând mi-am propus să văd locurile din apropiere, măcar.

De anul trecut am început să vizitez mănăstirile din zonă (nu e ceea ce credeţi 🙂), Bucovina that is, renumită pentru ele şi nu mi-a displăcut. Se găseşte pe acolo liniştea aia proverbială, de care e nevoie din când în când. Îţi mai aminteşti şi puţină istorie, mai vezi şi clădiri frumoase şi bine păstrate.

Uite, în Dolhasca, de care v-am zis mai sus, avem un monument inclus, în 1993, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, Mănăstirea Probota. Mănăstire de maici construită în 1530 de Petru Rareş (ce ziceam de istorie). Nici pe ea nu o mai văzusem de nişte ani buni, dar în ultimul an am trecut pe acolo de 3 ori, îmi e şi la îndemână şi e minunată.

Mănăstirea Probota

Mănăstirea Probota

Dar revin, pentru că nu e vorba (doar) de mănăstiri. Deci ne aflam oarecum prin zonă şi am zis că nu ar fi rău sa revizităm locuri văzute în copilaria îndepărtată, acum peste 20 ani (!). Să ne amintim, să vedem ce s-a schimbat, cum s-a schimbat, să vedem ce nu ne mai amintim. Şi au fost multe.
First, am trecut pe lângă Ozana „cea frumos curgătoare” ca să ajungem în Humuleştiul lui Creangă, supraaglomerat, lucru nu foarte rău, dar abia am reuşit să fac o poză fără vreun om în ea, cea de mai jos. Casa e întreţinută foarte bine, iar intrarea costă 15 lei. Aici, mai mult de 15 min. nu aveţi de ce sta.

Humuleşti


Apoi, cetatea Neamţului, care, ultima dată când am văzut-o, era numai ruine. A fost reabilitată abia în 2009, recent oarecum, iar acum arată ca pe vremea lui Petru I, la sfârşitul sec. XIV, sau, şi mai bine, Ştefan cel Mare 🙂:

„Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruință
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te la oștire! Pentru țară mori!
Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!”

din “Muma lui Ștefan cel Mare” (1857) de Dimitrie Bolintineanu.
Menţiuni despre ea apar şi în Sobieski şi românii, de Negruzzi (dacă tot e să ne întoarcem la copilărie şi ce am învăţat la şcoală).

Cetatea Neamţului

Cetatea Neamţului


Din parcarea de la poale e de urcat, preţ de vreo 10 min., o pantă destul de abruptă până la Cetate. Aici, intrarea a costat 7 lei.

Şi ce rimează cu Cetatea Neamţului? Evident, Mănăstirea Neamţului, de data asta una de călugări, care are şi un muzeu de vizitat.

Actuala biserică e ctitorită de Ştefan cel Mare la sfârşitul sec. al XV, în locul celei construite de Petru Muşat şi afectate de cutremurul din 1471. Mănăstirea are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mănăstirească (peste 19mii de volume). De fapt, despre asta este şi muzeul (mostly), despre tiparniţele folosite acum câteva secole pentru tipărirea cărţilor.
Intrarea costă 5 lei.

Mănăstirea Neamţului

Dacă tot am ajuns aici, în comuna Vânători Neamţ se află Rezervaţia de Zimbri înfiinţată în 1968, cu 3 zimbri aduşi din Polonia pe nume Roxana, Rarău şi Raluca, ca pe mine 🙃.

Zimbrul Raluca, poate

Zimbrul Raluca, poate

Rezervaţia mai cuprinde cerbi carpatini, cerbi lopătari, căpriori, vulpi, bursuci, iepuri, urşi, lupi şi specii de avifaună. Intrarea costă tot 5 lei, dar face toţi banii (ahaha), serios, mi-a plăcut mult aici.


De fapt, destinaţia noastră finală (da, ca filmul) era Lacul Roşu, de unde, s-a dovedit, mai aveam puţine amintiri spre deloc. Se poate ca în copilăria mea să nu fi fost atât de vizitat, dar acum era muult prea aglomerat. N-am nimic cu oamenii, dar era mai frumos fără o parte dintre ei. Plus maşinile care umpluseră parcarea şi staţionau pe marginea drumului destul de îngust.
Drumul până acolo, apropo, e unul spectaculos, mai ales când stai în dreapta şoferului, cu multe serpentine abrupte.


Lacul este unul de baraj natural format în urma cutremurului cu magnitudinea de 6.9 din 1838.
Sunt construite câteva restaurante pe malul lacului şi am văzut că e şi o opţiune pentru nunţi. Pe lac, se pot face plimbări cu barca, iar lânga lac sunt câteva trasee montane.

Bine, dacă tot erau pe traseu, am trecut şi pe la Agapia şi Văratec, mănăstiri de maici ambele, ba chiar Văratec este cea mai mare de acest tip din România. Nu intru în detalii 🙃, dar a fost frumos.

Mănăstirea Văratec

Mănăstirea Văratec

Traseu care ne-a dus şi la Lacul Izvorul Muntelui (a.k.a. Lacul Bicaz), construit pe cursul Râului Bistriţa, între 1950 şi 1960.

Este al treilea cel mai înalt baraj din ţară (127m), iar, în anul finalizării lui, era al patrulea ca înălţime din Europa. Pentru construirea lui, la care au lucrat peste 15mii de oameni, printre care şi deţinuţi politic, au fost strămutaţi peste 18mii de oameni, sate întregi şi cimitire, iar biserica din Răpciuni a fost strămutată în Muzeul Satului din Bucureşti.

Sursa poză: adevărul.ro

Sursa poză: adevărul.ro

De revăzut.

(titlul vine de la o carte scrisă de T.O.Bobe, pe care n-am reuşit să o citesc. Ciudat.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *