Estimated Reading Time: 7 minutes
După Începuturile de cărţi, din 2017, şi Sfârşiturile, din 2018, revin cu povestirea care cuprinde frazele de început ale celor 86 cărţi citite în 2019, cele mai puţine din ultimii 3 ani 😔.
Ca de fiecare dată, trebuie să se citească totul între ghilimele, căci meritul e al scriitorilor adevărați, al traducătorilor, al editurilor etc., eu doar le-am citit și le-am pus într-o ordine nu tocmai aleatorie. Linkul către fiecare carte se găseşte pe cuvintele verzi 🙃, iar profilul meu de goodreads e aici.
Mărturisesc că îmi place circul
Acum 13,5 miliarde de ani, materia, energia, timpul și spațiul au luat ființă odată cu ceea ce este cunoscut drept Big Bang. În zorii celui de-al treilea mileniu, omenirea se trezește, se întinde și se freacă la ochi.
Din capul locului: titlul de deasupra e cu bună știință incorect.
Raportul acesta va avea forma unei istorisiri, deoarece pe planeta mea natală am fost învățat, încă din copilărie, că Adevărul este un produs al imaginației.
Viața omului este atât de strâns înfășurată în povești, încât ne-am destabilizat complet față de strania lor putere vrăjitorească.
Oamenii gândesc mai curând în povești decât în fapte, cifre sau ecuații și, cu cât povestea este mai simplă, cu atât mai bine. În mâinile celor care-l stăpânesc, limbajul semnelor este cea mai frumoasă și mai expresivă limbă.
Omul devine principalul responsabil al creației, un inventator de fenomene.
M-ai întrebat odată, acum de curând, de ce susțin că mi-e frică de tine.
Nu există răspuns corect la această întrebare.
Fiecare își are propria experiență cu “ceilalți”.
Încerc să scriu.
S-ar putea să fi orbit. Te vei bucura să auzi că niciun dezastru nu a însoțit începutul acțiunii pe care ai privit-o cu presimțiri atât de rele. Un coșmar care se va termina cu bine.
M-am uitat peste notițe și n-am fost deloc mulțumit. Eram și nervos. Mai rău de atât nu se putea, era cel mai rău cu putință.
Scriu rândurile astea pe plajă. M-am trezit după o siestă lungă.
Astăzi vremea nu m-a înșelat. Prima dată a apărut ca un nor zdrențuit. Vara plutește pe deasupra străzilor ale căror linii sunt îndulcite de copaci ca balsamul parfumat emanat de un zeu nepăsător și languros. Luna mai este o lună toridă și înăbușitoare.
Asemenea unor păsări mult prea mari, ne balansam pe câte o creangă fiecare, cu o cutie de plastic într-o mână și cu un pămătuf din pene în cealaltă. Dacă ați putea vedea fiecare pasăre din lume, ați vedea lumea întreagă.
Iarna e întuneric beznă de la 16:30 până dimineața, la 7:30.
Numele meu este Frank Bascombe.
Butonul verde s-a aprins, acum știu să înregistrez, știu să șterg, dar ce rău îmi pare că m-am grăbit. Am aruncat repede cutiile de carton și cei doi saci negri de plastic. (Se plimba de nebun cu scopul de a-şi obosi picioarele.)
Nu-mi place să lucrez cu pacienții care sunt îndrăgostiți.
De ani și ani la diferite intervale, mă apucă dorul să-mi colind moştenirea genetică.
Conștiința de sine este unul dintre darurile supreme, o comoară la fel de prețioasă ca viața însăși.
Pentru că toate numele erau luate, mi-au zis Trintius.
Eram cu toţii copii ai apei.
În timp ce mă nășteam, cordonul ombilical mi s-a prins în jurul gâtului, și astfel am venit pe lume, fluturând disperat din brațe, neputând să ţip și, bineînțeles, nici să iau gura de aer cu care să-mi încep viața afară din pântecul mamei, sufocat de însuși lucrul care până atunci mă hrănise, îmi dăduse viață. Să nu crezi că membranele cu care te înconjor sunt doar sânge și carne.
Pruncul arăta minunat chiar din clipa venirii pe lume.
Una dintre primele mele amintiri este cea cu bunica topind bucăți de plumb într-o crăticioară și apoi turnând lichidul cenușiu într-un bol cu apă sărată. Amintirea mea cea mai pregnantă nu este o amintire.
Legenda spune că bunicul a pornit pe jos din orașul său natal, Minsk. Mama plecase într-o dimineață la cumpărături și nu se mai întorsese niciodată. Tatăl meu a murit acum unsprezece ani. Tatăl, cu înfățișarea unui demon cam șifonat, cu nasul încovoiat și cu buclele înfoiate pe care încetase să și le mai vopsească după ce împlinise cincizeci de ani, promitea din fragedă copilărie să devină un geniu al muzicii. Fratele meu a murit când avea trei ani, după mai multe luni petrecute în spital.
Stau la fereastra unei minunate case din sudul Franței, se lasă noaptea, noaptea care mă va călăuzi către cea mai îngrozitoare dimineață din viața mea.
Mă privesc în oglindă. (Încearcă să nu privească în sus.)
Povestea asta s-a petrecut acum mai bine de treizeci de ani. (O urmărește peste tot.)
Dormeam în ceea ce fusese cândva o sală de sport.
Într-o dimineața de la sfârșitul lui octombrie, cu puțin timp înainte ca primele picături ale ploilor de toamnă, ploi necruțător de lungi, să fi căzut pe solul arid, crăpat, m-am trezit în dangăt de clopot. La cinci dimineața, ca de obicei, la baraca în care se afla comandantul s-a dat cu lovituri de ciocan într-o șină de fier.
Deschide ochii. E întuneric ca în mormânt.
Telefonul lui m-a trezit la ora șapte dimineața.
(Rea vreme pentru votare.)
Sâmbătă dis de dimineață, când încă nu se ridicase ceața, eu eram în drum spre aeroport.
Dacă aș fi știut că în acea zi urma să îl cunosc pe bărbatul care avea să mă spulbere asemenea porțelanului căzut pe teracotă, aș fi dormit până mai târziu.
Aceea a fost prima zi de umilinţă pentru mine.
El ajunge la întâlnire cu un sfert de oră mai târziu şi, înainte de a o săruta, când încă nu s-a apropiat suficient, îşi cere iertare. Un agent se vânzări care și-a împărțit băutura cu mine și care conducea în somn. Râdea obosit, cu capul lăsat pe tetieră.
În timp ce ultimele raze de lumină alunecă peste apele canalului, oraşul își încetează activitate.
Am mers să mâncăm la restaurant. Un aer umed și lipicios, îmbâcsit de fumul țigărilor, a izbit-o în față când a intrat în restaurant.
Tocmai în zori se sfârși acel chef.
Scutura praful de pe tejghea când a auzit în depărtare un țipăt pătrunzător. Apoi dictatorul a apărut pe micile noastre ecrane. Șirul de miliţieni șerpuia printre cruci. Lagărul întărit avea forma unui larg semicerc.
Stimată doamnă, putem să filozofăm oricât cu privire la cauze, însă, cel puțin în cazul dumneavoastră, acest demers este nu doar inutil, ci chiar dăunător, pentru că ia timp.
Pe altă dată!
Și veni, în sfârșit, și clientul mult-visat. Un indian înalt și bătrân, în blugi Levi’s decoloraţi, încinși cu o curea zuni frumoasă.
Ce decizie să ia?
Întotdeauna mintea a fost mai puternică decât inima. Pentru inimă, viața e simplă: bate atâta timp cât poate.
Ce frumoasă e moartea. E o mică pastilă albă, ovală, divizibilă.
Calea îți aparține.
Îi plăcea la nebunie să fie psihoterapeut.
Click pe poză pentru anul meu în cărţi