Estimated Reading Time: 5 minutes
Am ajuns la a şasea povestire formată din frazele de început/sfârşit ale cărţilor pe care le-am citit. 65 au fost în 2023, m-am redresat faţa de 2022.
Povestirile din anii precedenți sunt aici: 2022, 2020, 2019, 2018, 2017.
Ca de fiecare dată, trebuie să se citească totul între ghilimele, căci meritul e al scriitorilor, al traducătorilor, al editurilor etc., eu doar le-am citit și le-am pus într-o ordine nu tocmai aleatorie. Linkul către fiecare carte se găseşte pe cuvintele verzi, iar profilul meu de goodreads e aici.
Toţi copiii librăresei, Magicianul & Rupturi au intrat pe lista mea de favorite.
Soarele este un astru rece
E propoziția perfectă, doar că n-am scris-o eu.
Mai întâi, a fost surpriza. Luna lipsă. Toate imaginile vor dispărea. Închipuie-ți ce zace pe fundul negru al unui lac. Pădurea Neagră nu este neagră.
O să ucid un om. Trebuie să scriu câteva cuvinte ca să-mi păstrez discernământul și să nu clachez. Romanele sunt vieți secunde.
Sunt nomazi.
Porniră la drum pe nepusă masă. Într-o sâmbătă pe la prânz.
Ne-am suit în mașină și am lăsat orașul în urmă. Războiul nu pătrunsese încă până la noi.
Își petrecea întotdeauna vacanțele mergând acasă, la familia lui.
Oare ar fi trebuit să rămânem acasă?
Plouă torențial.
Soția și copiii îl așteptau în mașină. Stă nemișcat în fața ușii închise.
Orice om are nevoie de un spațiu unde să se simtă protejat, în siguranță și dorit.
Coroanele copacilor se reflectă în cele patru ochiuri de geam de la intrare încă intacte. Prima casă are trei dormitoare, o sufragerie, o bucătărie și o baie. Casa luminează în noapte, de parcă totul ar fi luat foc în interior.
Mama lui a stat și a așteptat sus, câtă vreme servitorii luau paltoanele, fularele și pălăriile de la toți musafirii. Tatăl tocmai se ridicase de la locul său, zvârlindu-și brațele înainte cu o pornire de entuziasm.
Orașul se împrimăvăra repede și luna aprilie izbucni ca o lumină în sufletele oamenilor, bucurându-i.
O astroloagă mi-a scris pe email ca să-mi spună că avea pentru mine vești importante referitoare la evenimentele din viitorul meu foarte apropiat. Era prima ședință, iar ea părea ezitantă.
Bărbatul care stătea lângă mine în avion era atât de înalt, încât nu încăpea în scaun. Ne-am întâlnit întâmplător pe Heathrow, în timpul unei furtuni de zăpadă. Asemenea naturii, și viața lucrează deseori în favoarea noastră.
Era prima mea zi în oraș.
Purta mereu același costum, aceeași cravată și aceeași servietă roasă pe la colțuri. Vă întâlniți în fiecare seară de miercuri.
M-am dus la manifestația de protest față de închiderea cinematografelor.
Nu e genul ei de artist.
Într-o dimineață de iarnă, cu șapte ani în urmă, mă aflam pe o scară rulantă.
Dormea mai mult pe burtă și evita să se așeze pe suprafețe dure. Biroul mirosea a nou. Noaptea stăteam întins în pat și le priveam intrând prin crăpăturile din peretele camerei mele.
În acea dimineață fragedă de octombrie, plânsetele bebelușului se contopeau cu vântul răcoros care suflă printre copaci, cu trilul păsărelelor și cu insectele nopții care își luau rămas-bun. M-a privit fără să mă vadă. Stăm pe podea în mica sufragerie a casei noastre.
Mulțumită încălzirii globale, lunea albastră, când, conform calculelor, urma să cadă peste specia noastră cea mai deprimantă zi, a trecut ok: pe la 3 mi-am terminat treaba și atras de lumina moale de afară am scos bicicleta la o plimbare până la supermarket. M-am dus să cumpăr un carnețel de la magazinul universal. Hipnotica mea legătură cu motanii a început cu mult înainte de a mă naște.
Azi dimineață m-am trezit vomitând apă.
Băiatul căzuse de la etajul trei.
Nu să fie bogat, nu să fie celebru, nu să fie puternic, nici măcar să fie fericit, ci să fie civilizat – ăsta era visul vieții lui.
Băiatul îi pune fetei o întrebare.
– Dar ce e statu’ ăsta paralel?
O dată pe trimestru, toată școala pleca în drumeție. De dimineață, a adus la școală un cap de iepure. I-am văzut scăldându-se noaptea în piscină, în timp ce tânărul cu ochi verzi sări de pe un stabilopod în mare.
La optzeci și șase de ani, tata nu mai vedea aproape deloc cu ochiul drept. Sunt deja la o asemenea vârstă și, în plus, într-o asemenea stare de sănătate, încât ar trebui întotdeauna să mă spăl bine pe picioare înainte de a merge seara la culcare, în caz că s-ar întâmpla să mă ia ambulanța în toiul nopții.
De nenumărate ori, mă pomenesc trecându-mi degetele peste partea din stânga sus a pieptului. La început, inima nici nu poate fi numită inimă.
Bătăile din ușă au fost autoritare. Am avut o presimțire în ziua aceea. Scrisoarea sosește vineri. Bunicul nu mai este.
Ați știut întotdeauna că veți deveni scriitor?
