Estimated Reading Time: 6 minutes
Am ajuns la a patra povestire formată din frazele de început/sfârşit ale cărţilor pe care le-am citit. 82, în 2020, rezonabil, aş zice, ţinând cont de faptul că biblioteca a fost închisă mai bine de jumătate de an, iar prietenii care mă aprovizionau cu cărţi s-au mutat la ţară, astfel că mi-au mai rămas doar Bookster şi librăriile.
Povestirile din anii precedenți sunt aici: 2019, 2018, 2017.
Ca de fiecare dată, trebuie să se citească totul între ghilimele, căci meritul e al scriitorilor, al traducătorilor, al editurilor etc., eu doar le-am citit și le-am pus într-o ordine nu tocmai aleatorie. Linkul către fiecare carte se găseşte pe cuvintele verzi, iar profilul meu de goodreads e aici.
Printre cărțile citite în 2020, una se numeşte Negustorul de începuturi de roman, a lui Matei Vişniec, iar alta e formată doar dintr-o singură frază, Oase solare, cărţi ale căror începuturi rămâne să le descoperiţi voi mai jos.
Personaje din poveste
Nu eram prea sigur cum să intitulez această carte.
Prima frază a unui roman trebuie să conțină ceva din energia unui strigăt inconștient care provoacă o avalanșă.
Se cuvine, înainte de toate, să-mi exprim gratitudinea.
V-aţi întrebat vreodată de câte ori pe zi spuneţi mulţumesc?
Sunt bătrân. Nu sunt în stare să-mi bat singur inima: altcineva o bate pentru mine.
Multe lucruri sunt stânjenitoare și oribile când le trăiești, însă distractive când le evoci.
A vedea, a-ți aminti, a înțelege.
Este întuneric. Îmi aduc aminte.
Sufletul ar trebui să stea întotdeauna întredeschis. În ziua de azi, fiecare știe să descopere în sine însuși sensul vieții. Îmi aduc aminte ziua în care vechiul meu sine a murit.
Când suspina, firele din barba lui roșcată tremurau ușor, înfiorate de neliniști neștiute altora.
Clopotul.
Era vara lui 1998. Volga împărțea lumea în două.
Oare de ce la începutul tuturor lucrurilor e mereu lumina? Cel mai pregnant îmi amintesc un moment izolat înconjurat de întuneric.
De treizeci și cinci de ani lucrez între hârtii vechi și acesta este love-story-ul meu.
Prietene, cum să lupt cu himera mea?
Când privesc mult timp un punct fix pe perete mi se întâmplă câteodată să nu mai știu nici cine sunt, nici unde mă aflu.
Eram stresat.
Trezește-te, că a murit Dumnezeu! Dumnezeu murise: asta pentru început.
Mă trezesc din vis la 3 noaptea, plângând în pernă. Oare mi-a stat ceasul? Visez rar.
Te pregătești dimineața aidoma cuiva care e gata să plece la război. A plouat în rafale de dimineață. Toată noaptea în beznă apa a trecut în goană. L-a scos din cocioaba lui ceața.
Viața mea se împarte în două.
În copilărie eram fascinat de viteză, de gama sa largă din lumea înconjurătoare.
Nu am nici o amintire frumoasă din copilărie.
Prima zi de școală m-a găsit cu niște funde mari, cusute pe o cordeluţă de elastic.
Suntem o familie foarte legată sufletește. Într-o noapte, cu vreo douăzeci de ani în urmă, sora mea mai mică a fost mutată, cu leagăn cu tot, în cameră.
Mergeam spre abator cu vita și bunicu’ și bunicu’ plângea.
În prima zi a clasei a zecea, am fost lovit în plină figură cu o bâtă de baseball. Taică-meu a ajuns de vreo oră și îl aud cum își înfundă mâna în claxon – uuuuu! La sfârșitul iernii celei de-al șaptesprezecelea an al vieții mele, mama a hotărât că eram prea deprimat.
A fost ideea lui.
Venisem în București ca student la limbi clasice. Se doarme înghesuit în mașină.
Am ajuns devreme si am prins loc sub socul înalt. Stă-n stradă, lipit de un perete.
Când Connell apasă pe butonul soneriei, Marianne se îndreaptă spre ușă.
În al unsprezecelea apartament pe care îl vizitară nu era decât un singur dulap, dar exista o ușă glisantă din sticlă ce dădea spre un mic balcon, de unde văzu un bărbat șezând vizavi, afară, doar în tricou și pantaloni scurți deși era octombrie, fumând.
„Pe un petic de pământ dintr-o zonă rurală monotonă din Europa Centrală, printre depozitele unei foste unități militare, avea să apară un centru al răului concentrat geografic, mai dens și mai întunecat decât orice văzuse lumea până atunci.” Fără îndoială că Paul Andrews a încercat să îmi stârnească interesul cu emailul său.
Expediția noastră de explorare luase sfârșit la finele lunii august.
Sosiseră de o oră la mare și era deja a patra oară când trebuia să meargă la baie.
Unul dintre gloanțele dintâi pătrunde pe geamul deschis și trece pe deasupra toaletei pe care stă. Uite-o și pe amărâta asta, se duce s-o facă praf.
În California anilor ’80, foarte multe femei cambodgiene au ajuns la doctor cu aceeași problema: nu vedeau.
Mi-e teamă de ochii soției mele.
Ea era participanta preferată a savanților.
Am întâlnit-o prima dată la o seară de poezie. Credeam că avem tot timpul din lume.
Erau doi tineri ca orice tineri, dar în secret întrețineau ideea că sunt diferiți.
Nici acum nu-mi amintesc dacă ea a spus am stat de atâtea ori la aceeași masă sau imediat ce am zărit-o cuvintele astea au ieşit iarăşi din mine, ca de fiecare dată când îmi aminteam.
Despre prietenie a crezut mult timp că era ca ficatul, un organ important fără de care omul nu poate trăi.
Depresia este punctul nevralgic al iubirii.
Ori te lepezi dracului de toate celelalte, ori ne despărțim.
Nimeni nu vorbește despre anul de grație.
Care este motivul pentru care nu te sinucizi.
Fii înțelegătoare.
Dimineața când se prezentă la lucru, instalatorului, care fusese înainte un cunoscut portar de fotbal, i se aduse la cunoștință că fusese concediat. Pentru un bărbat de vârsta lui, cincizeci și doi de ani, divorțat, reușise să-și rezolve destul de bine, credea el, nevoile sexuale. Cum vin astăzi pe la dumneavoastră, domnișoarelor, așa mergeam pe vremuri pe la biserică. Cum ne ducem, Doamne?
Nedreptăţile trebuie strigate şi scrise cu litere mari, ca să afle toată lumea de ele.
Poștăriţa Eva Kluge urcă încet trepetele clădirii. Scrie când vin după el.
Fiți bine veniți în viața veșnică, prieteni.
Ai impresia că un cordon înconjoară partea de sus a acestor creste semețe și că nimeni nu poate să treacă de ele.
Sunt la spital, secția de terapie intensivă.
Crepuscul.
Bună seara.
