Estimated Reading Time: 3 minutes
De aproape doi ani, singurele meciuri de fotbal la care mai mergem, în ţară, sunt cele ale echipei naţionale, dar, cândva, mergeam la mult mai multe. Iată unul (sau sunt două?) pe care nu l-am ratat: Steaua – Villarreal, 2005.
Sigur e şi biletul de la meciul cu Villarreal undeva, şi cred că ştiu şi unde e, dar sunt prea multe amintiri, prea multe ziare tăiate şi lipite pe etape, pe meciuri, pe jucători, nu vreau să mă întorc acolo, deşi va veni şi ziua aia. Îmi cumpăram ziarele, prosport în special (pe care nu l-am mai deschis online de vreo 3 ani din cauza mizeriilor intercalate printre ştirile din sport), de la chioşcul din faţa blocului, unde (culmea) vindea un băiat nu cu mult mai mare decât mine, care, după o perioadă, era pregătit cu el la fiecare meci. Ba am ajuns să mergem împreună pe stadion. Între timp, i-am pierdut urma, era vremea fără facebook atunci, cred că nici telefon nu aveam.
Vă daţi seama că meciul ăsta (n-)a avut loc acum 4,221 zile adică 11 ani, 6 luni, 19 zile (da, nici unui prieten nu îi venea să creadă asta, când s-a dus tot timpul ăsta, aveam 20 ani, imagine that), pe 10 martie 2005 şi că mare lucru nu-mi mai aduc aminte de atunci. Ningea, cumva, în martie, şi presupun că era frig, dar ştiţi că senzaţia de frig e diminuată într-o mulţime, mulţime care mai are şi aceleaşi speranţe ca tine. În plus, nici nu sunt marea friguroasă.
Steaua-Villarreal (Sursă poză: digisport.ro)
E un moment destul de limpede în capul meu când jucătorii lui Villarreal au ieşit, în costum, să inspecteze gazonul (asta fac?) şi din boxe se auzea We will rock you (încrederea noastră era foarte sus), vă imaginaţi ce le strigam noi de fapt?
Prietenul de care zic mai sus îşi dă seama că ăsta e meciul cel mai tare pe care l-a trăit vreodată pe un stadion şi a mers cam la câte am mers şi eu (+/-), îl ratase pe cel cu Valencia, totuşi, din turul precedent. Prieten cu care, deşi l-am cunoscut pe stadion, mă văd acum mai des la teatru :).
2005 e anul în care o voi cunoaşte pe M, cândva după meciul ăsta, în staţie la 41, spre stadion.
Erau anii când ne gândeam că poate va veni un timp când nu vom mai merge pe stadioane (atât de des), că ne vom face o familie şi asta va fi decisiv (v-am zis că aveam 20 ani), dar uite că au apărut alte probleme negândite care să ne facă să nu fim acolo diseară, altădată asta fiind o zi în care doar la meci îţi era capul.
E adevărat ce se zice: cel mai tare meci care n-a avut loc, dar, spre norocul nostru, am mers la multe meciuri tari care au avut loc. Şi nu e puţin lucru.
2005, deci:
STEAUA (roşu-albastru) Antrenor: Walter Zenga
33. Hamutovski – 20. Ogăraru, 6. Rădoi, 24. Ghionea, 18. P. Marin – 19. Opriţa, 22. Paraschiv, 8. D. Munteanu, 14. N. Dică – 9. Diniţă, 21. A. Cristea
FC VILLARREAL (galben) Antrenor: Manuel Pellegrini
25. Reina – 17. Venta, 22. Pena, 16. Quique Alvarez, 3. Arruabarrena – 4. Cazorla, 19. Senna, 6. Josico, 12. Sorin – 15. Figueroa, 23. Mari
Sigh.