Estimated Reading Time: 4 minutes
Am ajuns la a şaptea povestire formată din frazele de început/sfârşit ale cărţilor pe care le-am citit. 53 au fost în 2024, an în care am depăşit borna de 1000 cărţi citite.
Povestirile din anii precedenți sunt aici: 2023, 2022, 2020, 2019, 2018, 2017.
Ca de fiecare dată, trebuie să se citească totul între ghilimele, căci meritul e al scriitorilor, al traducătorilor, al editurilor etc., eu doar le-am citit, le-am adaptat și le-am pus într-o ordine nu tocmai aleatorie. Linkul către fiecare carte se găseşte pe cuvintele verzi, iar profilul meu de goodreads e aici.
Am adăugat Memoriile unui indezirabil, Legea copiilor, Soare întunecat (dap, am început cu a treia :|) & Mai puţin decât dragostea pe lista mea de favorite, ceea ce nu înseamnă că le voi reciti prea curând sau vreodată, doar le recomand mai mult decât pe celelalte.
Războiul a încercat să ne ucidă primăvara
Aceasta este povestea vieții și a visărilor lui. Să ne imaginăm pentru o clipă că naratorul care vă vorbește în această clipă este o simplă ficțiune.
Să tot fie cincisprezece ani de când am început să gust umorul tandru sau tăios al anunțurilor plasate în diverse locuri. Când faci fetișuri blestemate, neapărat trebuie să le faci frumoase.
Deschid ochii. E anul 1993.
Nu mai vreau sa fiu mare. Să zicem că se sculase de dimineață cu gândul la ședința la care nu avea voie să întârzie.
Într-o dimineață, la ferma mea, m-am dat jos din pat când soarele abia dacă ridicase o sprânceană. Un miros grețos de medicamente îmbâcsea atmosfera din cameră. Pentru prima dată era singur la ferma. Pădurea cuprindea micul oraș ca într-un pumn.
Ploua deja de o săptămână. Ploaia înghețată se cerne din înalt. Bunicii mele nu-i plăcea ploaia.
Multă vreme, îngropasem amintirea acelei după-amiezi. Era o amintire de insomniac, nu vreun vis. Că de n-ar fi, nu ne-am aminti.
Te trezești cu răspunsul la întrebarea pe care o pune toată lumea. Mă voi despovăra oare, aici, de un secret teribil?
După opt luni petrecute în întuneric în pântecele mamei noastre, eu și sora mea am venit pe lume într-o după-amiază târzie. Nașterea mea, într-o seară tihnită, scăldată în lumina portocalie a apusului, a coincis cu sosirea ei.
Un băiețel și o fetiță stau pe o banca de lemn. Nenea, ai dormit cu mama?
Mai întâi, o să povestesc despre jaful pe care l-au comis părinții noștri.
Au locuit în librărie de la începutul verii până în primăvara anului următor. La-nceputul lui mai venise dintr-odată o vreme frumoasă în București. Dacă ea e capabilă să meargă oricât fără să transpire, el e roșu la față și lac de apă.
Ca majoritatea muncitorilor agricoli de pe vremea aceea, mama nu avea deloc încredere în bănci. O cârpă, iată ce am ajuns.
Vocea i s-a pogorât din ceruri și a măturat în drumul ei o ceată de heruvimi, una de arhangheli și pegași înaripați. Trebuie să încetezi, a spus ea. Iar lovitura nu întârzie să sosească.
Credeți-mă, trei crime într-o singură săptămână înseamnă cam mult chiar și pentru unul ca mine. A fost odinioară campion de box la categoria mijlocie.
În după-amiaza aceea, ieșise la plimbare. Bărbatul, considerabil înaintat în vârstă.
O casă de pariuri și, dincolo de ea, o farmacie Catena, din spatele blocului, un fast-food își ridică la cer mirosul rânced al uleiului încins, sunt primele comenzi. O singură persoană din chioșcul cu mâncare știa ce este sunetul care se revarsă. Un client? În prag stătea un băiat murdar cu o femelă care nu apucase să vadă încă a doua iarnă.
În momentul în care cutia metalică îi rostește numele, știe că s-a întâmplat.
Cât eram în închisoare, am primit un dicționar. [Când este întrebată ce înseamnă rasismul pentru ea, intelectuala americană Ruth Gilmore răspunde că rasismul înseamnă expunerea anumitor populații la o moarte prematură.]
Îmi place să citez versuri de demult, atunci când am ocazia. Ajunsesem să fiu un artist al citatelor.
Mamă, ce povestire ar ieși de-aici.
