Estimated Reading Time: 3 minutes
…şi s-a ţinut de promisiune, ba am reuşit să vedem mai multe decât am fi văzut acasă, pe ProTV. Aşadar, programul tv din Franţa:
10.06 Franţa 2-1 România, văzut din sectorul A6 de pe Stade de France.
11.06 Ţara Galilor 2-1 Slovacia, văzut în Honfleur.
11.06 Anglia 1-1 Rusia, văzut într-un bar din Rouen.
12.06 Germania 2-0 Ucraina, văzut în Rennes la Golden Gate, un bar al cuiva obsedat de San Francisco, aparent. Cei din Rouen au crezut că suntem rusoaice (#doamnefereşte), iar cei din Rennes, ucrainence.
13.06 Spania 1-0 Cehia, văzut într-un bar din Tours, timp în care a plouat, pentru ca, după meci, când am plecat noi spre castele, să iasă soarele ☀.
13.06 Belgia 0-2 Italia, văzut din camera de hotel din Tours. Frumos hotel.
14.06 Portugalia 1-1 Islanda, văzut în Paris.
15.06 Rusia 1-2 Slovacia, repriza a doua văzută pe Parc des Princes, aşteptând meciul nostru cu Elveţia.
15.06 România 1-1 Elveţia, în sectorul 311 de pe Parc des Princes.
15.06 Franţa 2-0 Albania, văzut în camera de hotel din Paris, după meciul cu Elveţia.
16.06 Anglia 2-1 Ţara Galilor, văzut în Marseille, unde erau foarte mulţi englezi, doar ruşii plecaseră.
16.06 Germania 0-0 Polonia, văzut în camera de hotel, în Marseille, hotel care se afla în curtea stadionului Velodrome.
17.06 Cehia 2-2 Croaţia, văzut în Vieux Port din Marseille, înconjurate de unguri şi islandezi.
17.06 Spania 3-0 Turcia, tot în hotelul din Marseille.
18.06 Islanda 1-1 Ungaria, nevăzut, eram în TGV-ul spre Lyon, dar ne ajusese de atâţia unguri in Marseille.
18.06 Portugalia 0-0 Austria, văzut în Lyon.
19.06 România 0-1 Albania, văzut din sectorul 425 de pe Stade de Lyon.
20.06 Slovacia 0-0 Anglia, văzut într-un bar din Lyon, în ultima noastră seară în Franţa, înconjurate de englezi, care, deşi aveau meci la 64 km la St. Etienne, au ales să nu se ducă.