Estimated Reading Time: 3 minutes
Premier League revine miercuri, după 100 (!) zile de la întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus, iar multe lucruri vor fi diferite.
- În primul rând, toate cele 92 meciuri rămase până la finalul campionatului se vor juca fără spectatori, ceea ce înseamnă că o parte din avantajul pe care îl aveai când jucai pe teren propriu va dispărea. În Bundesliga, echipele au scăzut de la 43,3% meciuri câștigate pe teren propriu atunci când se permitea accesul suporterilor, la 21,7%.
- Pentru o oarecare atmosferă, transmisiunile vor avea parte de sunetul înregistrat la partidele precedente sau în jocurile video.
- Stadionul va fi împărțit în zone roșii, verzi și galbene, în funcție de numărul persoanelor care vor avea acces în aceste spații.
- Nu vor mai exista copii de mingi, acestea vor fi plasate în jurul terenului, fiind dezinfectate în prealabil.
- Toți jucătorii și membrii staffului vor efectua teste pentru COVID-19, de două ori pe săptămână. În urma acestor teste, vor primi un pașaport de sănătate care va trebui prezentat la sosirea la stadion.
- Echipele vor intra separat pe teren și nu vor mai exista saluturile dinaintea meciului.
- 5⃣ schimbări vor putea fi efectuate pe durata meciului, în 3 întreruperi ale partidei. De asemenea, pe bancă vor putea fi 9 jucători de rezervă, față de 7, până acum.
Liverpool, cu cele 25 puncte avans în fruntea clasamentului, este sigură de câștigarea titlului, primul după 30 ani.
Altfel, multe aspecte nu sunt atât de sigure, atât în ceea ce priveşte echipele care își vor asigura locul în grupele Ligii Campionilor și ale Europa League, cât şi care vor fi echipele retrogradate sau cele care vor juca la baraj.Programul meciurilor şi al transmisiunilor pe Eurosport ⤵
Miercuri 17 iunieAston Villa vs Sheffield United – 20:00 |
Man City vs Arsenal – 22:15 |
Vineri 19 iunie
Norwich vs Southampton – 20:00 |
Tottenham vs Man Utd – 22:15 |
Watford vs Leicester – 14:30 |
Brighton vs Arsenal – 17:00 |
West Ham vs Wolves – 19:30 |
Bournemouth vs Crystal Palace – 21:45 |
Duminică 21 iunie
Newcastle vs Sheffield United – 16:00 |
Aston Villa vs Chelsea – 18:15 |
Everton vs Liverpool – 21:00 |
Man City vs Burnley – 22:00 (nu este transmis) |