Derby della Lanterna

Estimated Reading Time: 3 minutes

Derbiul dintre Sampdoria și Genoa își ia numele de la simbolul orașului Torre della Lanterna, farul înalt de 76 metri, cel mai înalt turn din lume până în 1902. Meciul nu este cu nimic mai prejos decât Derby della Capitale, Derby della Madonnina (Milano), Derby della Mole (Torino) sau Derby di Sicilia.

Torre della Lanterna

Portul din Genova este cel mai mare din Italia, unul dintre cele mai aglomerate de pe coasta Mediteranei, şi, pe lângă bucătăria şi istoria oraşului, fotbalul este un factor definitoriu al localităţii, fiind împărţit între grifonii de la Genoa şi blucerchiati Sampdoriei. 

Portul din Genova

Derbiul, caracterizat adesea ca o bătălie între vechi şi nou, şi-a disputat primul act pe 3 martie 1947, clubul Sampdoria fiind fondat abia cu un an mai devreme, și a fost câștigat de Sampdoria cu 3-2, iar de atunci până în prezent, cele două rivale s-au înfruntat de 99 de ori, cu un bilanț de 39 de succese pentru i blucerchiati, 36 de egaluri și 24 de triumfuri ale celor de la Genoa.
În meciul tur, Sampdoria a învins cu 1-0. Cu patru etape rămase până la final, echipa lui Claudio Ranieri e pe 13, cu 41 de puncte, în timp ce gruparea condusă de Davide Nicola e pe locul 17, cu 33 de puncte, 4 peste Lecce, prima echipa de sub linie. 

Dacă Sampdoria a fost fondat pe 12 august 1946, prin fuziunea cluburilor Andrea Doria și Sampierdarense, Genoa are o istorie mult mai îndelungată, fiind cel mai vechi club italian, secția de fotbal fiind înființată la inițiativa britanicului James Richardson Spensley, pe 7 septembrie 1893. Genoa este şi prima campioană a Italiei, în timp ce Sampdoria este ultima câştigătoare de Scudetto care nu vine din Milano, Torino sau Roma.

Sampdoria – Genoa

I Rossoblu îi consideră oaspeți pe cei de la Sampdoria pe Stadio Luigi Ferraris (capacitate 36.599 locuri), stadion pe are îl împart, deoarece arena, construită în 1911, când i blucerchiati nu existau, poartă numele lui Luigi Ferraris, un fost jucător al celor de la Genoa, decedat în Primul Război Mondial. Sampdoria a condamnat-o pe Genoa de două ori la retrogradare în urma unor succese în derby, în 1951 și 2003, răzbunarea venind în 1977 și 2011. În 1973, totuși, atunci când ambele echipe aveau nevoie de victorie în derby pentru a evita retrogradarea, au făcut remiză și au căzut împreună în Serie B.

Genoa are nouă scudetti câștigate, ultimul în 1924 (!), în timp ce blucerchiati au unul singur, în sezonul 1990-1991, începutul anilor ’90 fiind, de altfel, perioada de maximă înflorire a echipei, cu câștigarea Cupei Cupelor, în sezonul 1989-1990, și finala Cupei Campionilor Europeni, pierdută în fața Barcelonei, pe Wembley, în ’91-’92. În acestă perioadă, Genoa reușea să ajungă în semifinalele Cupei UEFA, după ce trecuse de Steaua și Dinamo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *